Diego Stuyck, acţionar Mantor Group: În Bucureşti doar pare că se construieşte mult deoarece prea mulţi ani nu s-a construit deloc. Potenţialul este mult mai mare

„Chiar şi în Bucureşti, sunt macarale, dar ar putea fi mult mai multe. În Madrid este criză şi de construieşte de două ori mai mult.“ 

Diego Stuyck, acţionar Mantor Group din Spania, care deţine atât o companie de construcţii, cât şi altele de dezvoltare rezidenţială şi property management, spune că Bucureştiul redevine interesant pentru dezvoltatorii de proiecte rezidenţiale pe măsură ce preţurile au revenit într-o zonă acceptabilă atât pentru aceştia, cât şi pentru clienţi.
„Acum pare că în Bucureşti se construieşte mult, dar impresia se datorează faptului că multă vreme nu s-a construit, însă potenţialul este mult mai mare. Acum spre exemplu preţurile sunt corecte. Un preţ de 1.300 de euro pentru metru pătrat este corect. Ce era acum zece ani la 2.000 – 2.500 de euro/ mp acela nu era un preţ corect, nu era real pentru România“, spune Diego Stuyck. Aproape şapte ani în piaţa imobiliară din România nu prea s-au mişcat lucrurile, adaugă el. Acum au început din nou.
„Chiar şi în Bucureşti sunt macarale, dar ar putea fi mult mai multe. În Madrid este criză şi se construieşte de două ori mai mult“, a subliniat Stuyck.

Continuarea pe ZF